de la Radu Dumitrescu…

Am un prieten foarte bun care se afla intr-o situatie delicata. Nu pot sa-l ajut din pacate…dar pot sa ii dedic (lui si voua cititorilor care probabil au avut de suferit in cariera) povestea de mai jos, care este de fapt o adaptare la o piesa radiofonica difuzata mai de demult (scuze, dar nu stiu de unde e si cine a scris-o).

Cica un taran sarac avea un catar batran prin curte. De sarac ce era ii secase si fantana care acum era doar o gaura mare in pamant. Intr-o zi, magarul orb de batranete a cazut in groapa cu pricina. Dupa cazatura a inceput sa urle ca scos din minti de pe fundul secat al putului. Taranul sarac nu avea cum sa-l scoata si s-a gandit ca oricum era batran catarul si ca oricum trebuia sa acopere groapa…si a inceput sa arunce in groapa pamant si tarana in idea ca o sa-i curme suferinta bietului dobitoc ingropandu-l de viu. Dar magarul, dupa fiecare lopata de pamant primita pe spinare, se scutura si tropaia ca un turbat.  Si tot asa…o lopata de tarana pe spinare, se scutura si incepea sa tropaie pe pamant. Dupa un timp, in care taranul tot arunca pamant in groapa…a observat nu numai ca magarul  nu era ingropat de viu dar era mai apropate de suprafata. Magarul se inalta pe pamantul scuturat si batatorit de el pana cand a ajuns inapoi in curte, viu si nevatamat, mult mai usor decat credea stapanul lui.
Morala:
1) oricat de batran ai fi, cu destula incapatanare, poti sa ajungi din nou sus intr-o zi
2) cine arunca cu pamant in tine ca sa te ingroape, e posibil sa-ti faca un bine pana la urma
3) scutura-te si da din picioare cat mai mult…doar asa o sa traiesti.